Kovesi îl reclamă pe Tăriceanu la CSM. „Face afirmații de o gravitate extremă la adresa DNA”

Kovesi îl reclamă pe Tăriceanu la CSM. „Face afirmații de o gravitate extremă la adresa DNA
Publicat: 22/11/2017, 17:48

„Deși Consiliul Superior al Magistraturii, așa cum rezultă din comunicatul de presă din 7 februarie 2017, a invitat reprezentanții autorităților statului, instituțiile de presă și societatea civilă, la o abordare echilibrată și rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de asumare a poziției democratice și a echilibrului între puteri, în concordanță cu principiile separării puterilor în stat, al cooperării ferme și loiale între instituții, al independenței justiției și cu efectiva respectare a limitelor dreptului la liberă exprimare, președintele Senatului continuă același tip de mesaj public și face afirmații de o gravitate extremă la adresa Direcției Naționale Anticorupție, parte a sistemului judiciar din România”, transmite DNA într-un comunicat de presă.

Codruța Kovesi a sesizat Consiliul după ce Călin Popescu Tăriceanu a spus, miercuri, că DNA a devenit „un jalnic instrument politic”.

„Tot ce face DNA în ultima perioadă este limpede ca lumina zilei că face justiție selectivă. DNA a devenit un jalnic instrument politic. Din ce în ce mai mulți români văd asta, este grav pentru că duce la lapsa încrederii într-o instituție fundamentală- justiția. Face mult rău și asupra imaginii pe care o proiectăm în străinătate”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, răspunzând la o întrebare legată de reacția pe care a avut-o după ce Liviu Dragnea a mers pentru a doua oară la DNA, în dosarul Tel Drum.

„Gravitatea atacurilor domnului Călin Popescu Tăriceanu sporește zi de zi și, în ciuda faptului că, prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, s-a statuat cu privire la alte afirmații grave făcute de președintele Senatului, aceste atacuri în mass media continuă. Afirmațiile menționate mai sus sunt de o gravitate extremă de natură să reprezinte un potențial serios de prejudiciu adus unei instituții cu statut constituțional, ale cărei atribuții sunt de investigare a faptelor de corupție de la nivel înalt, fiind singura autoritate învestită prin lege să cerceteze fapte de corupție comise, între alții, de către senatori, deputați, membri din România ai Parlamentului European, membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat și asimilații acestora, consilieri ai miniștrilor”, explică DNA.

În sesizare, DNA susține că „afirmațiile calomnioase și denigratoare sunt făcute de o persoană care ocupă o înaltă demnitate publică în Statul Român și reprezintă judecăți de valoare cu potențial de a submina autoritatea judecătorească și de a pune în discuție deontologia profesională a magistraților, afirmațiile urmăresc decredibilizarea Direcției Naționale Anticorupție și a activității procurorilor anticorupție, precum și a sistemului judiciar în general, prin inducerea în opinia publică a ideii că activitatea procurorilor nu se desfășoară în limitele cadrului legal, afirmațiile au un impact major asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×